Am revenit de aproape un an la Radio Mediaș, unde încerc să contribui cu emisiunea Drumul Spre Casă, un soi de drive time show, și mă gândeam recent la ce înseamnă pentru mine a face radio.

O regulă de neîncălcat este aceea că problemele personale de orice fel se lasă la ușa radioului și – negreșit – tot de acolo le iei când pleci.

Ești un fel de actor invizibil într-un show care – musai ca de voie bună – trebuie să sune pozitiv și constructiv. Un show în care nu te poți preface și în care nu poți minți pentru că nu poți păcăli ascultătorii. Așa cum ei simt minciuna, falsitatea, prefăcăctoria, așa ajungi și tu să ai un simț al ascultătorului.

Ascultător care deschide radioul pentru a avea iluzia unei companii plăcute, pentru a mai auzi câte ceva în timp ce face altceva. Asta e un soi de rețetă personală pe care cred cu tărie că dacă o respect pot îndrăzni să mă întorc la microfon în fiecare zi.

Iar în timp, ajungi să ai un contur imaginar al audienței tale, care poate aduce o armonie între tine ca omul de la radio și fiecare om din audiență. Ăsta e un fir care nu se rupe niciodată, odată ce l-ai creat, chiar dacă nu faci radio o vreme, îl vei regăsi și vei relua legătura fără să faci noduri.

Iar mie tocmai asta mi s-a întâmplat acum aproape un an când am revenit la Radio Mediaș. Și mă bucur că e așa.